Reprezentarea societăților în fața instituțiilor publice
Oferim reprezentare juridică robustă pentru societăți în fața instituțiilor publice, asigurând eficiență și expertiză în gestionarea relațiilor cu autoritățile pentru interesul și conformitatea clienților noștri.
Reprezentarea societăților în fața instituțiilor publice:
Pornind de la idea că avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic. El promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale omului/clientului. Exercitarea profesiei sale presupune asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice şi juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii.
Orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul în special atunci când este vorba despre protecția drepturilor și intereselor sale. În exercitarea dreptului de apărare a intereselor clientului, avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi într-un termen rezonabil din aceste simple considerente ne-am format ca o echipă de profesioniști ca să putem oferi cel mai bun produs clientului nostrum chiar și în situațiile în care acesta consideră că în fața instituțiilor publice sau persoane fizice și juridice nu necesită implicarea unui avocat sau specialist cu studii juridice.
Activitatea avocatului în realizarea drepturilor clientului, societății/companiei sale se materializează prin:
a) consultaţii şi cereri cu caracter juridic;
b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti ca urmare a încălcării drepturilor persoanei sau refuzului de a satisfice cereriile ultimului, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice de drept public sau privat, în condiţiile legii;
c) redactarea de acte juridice (cererii, demersuri, plângeri, etc,).
d) asistarea şi reprezentarea persoanelor juridice/companiilor/societăților comerciale interesate în faţa altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate;
e) apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor juridice/afacerilor în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană de națională sau străină;
f) activităţi de mediere;
g) stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la sediul profesional al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate;
j) orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii.
În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta avocatul este protejat de lege, de aceea instituțiile publice de nivel central sau local în virutea legii sunt obligate să ofere informații și să elibereze actele solicitate de avocat.
Având în vedere că reprezentanții puterii publice sunt profesioniști în raport cu cetățenii țării sau mediul de afaceri dar și că statul încă din antichitate manifestă o solidaritate conservatoare în raport cu masa populației, deseori este necesară implicarea unui profesionist în domeniul îngust reglementat de instituția respectivă spre ex: primăria și consiliile locale au o un cadru normativ aparte, Agențiile subordinate guvernului, Agenția de interveție și plăți în agricultură, Agenția pentru supraveghere tehnică care reprezintă un domeniu foarte specific, Inspectoratul Ecologic, Agenția Servicii Publice, direcțiile primăriei Chișinău și alte instituții și descendenți ai puterii de stat.